Dupa-amiezi linistitoare...

Aveam chef sa cant la chitara, dar nu in casa, la aer inchis, in toata dezordinea mea din apartament. Aveam chef sa ies afara si sa simt aerul proaspat, asa ca am mers in parc. Am cautat cu privirea un loc unde sa ma asez si l-am gasit: o piatra pe post de banca. M-am asezat acolo, mi-am fixat chitara pe genunchi si am inceput sa cant.

Selena se plimba cu catelul ei prin parc plictisita.. uitandu-se la car.. era foarte aeriana in ziua accea.. nu prea era atenta la lumea din jurul ei

Ma plimbam cu rolele prin parc. Era o zi perfecta pentru acest sport. Nu era foarte cald, era placut. Cerul era senin, iar soarele stralucea linistit. Batea usor vantul. In casti imi canta muzica destul de tare. Nu prea imi placea sa merg pe strada si sa aud motorul masinilor sau alte lucrui. Vroaim sa fiu doar eu si muzica. Daca cineva avea treaba cu mine ori o lasa pe altadata ori , daca ne intalneam pe strada, ma oprea.

După ce am terminat melodia, mi-am ridicat ochii spre lume şi am observat-o pe Ayumi, vecina care mi se păruse foarte drăguţă. Am laut chitara de grif şi m-am dus la ea.
-Bună, i-am zâmbit.
Avea casca în ureche, dar speram să şi-o dea jos.

Am tresarit cand l-am avzut pe Shiba in fata mea. Mi-am scos castile din urechi si l-am salutat zambind.
-Hei.
Privirea mi-a fost atrasa de chitara pe care o tinea in mana. Imi placeau la nebunie tipii are cantau la chitara. Mi se parea ca ii facea foarte romantici, chiar daca nu era asa.

-Ce faci? am întrebat-o drăgăstos.
Mă simţeam atras de Ayumi, dar nu era ceva nou. Dar ea îmi părea inocentă şi nu aş fi putut să o fac cu ea, ştiind că nu era pregătită. Bănuiam că era virgină sau poate era doar cuminte. Sau poate nici una, nici alta.

-Tu ce crezi? l-am intrebat chicotind.
M-am uitat la el. De fapt am inceput sa-l analizez. Avea ochi albastri, sigur erau lentile de contact. Tenul parea faorte fin. Era faorte dragut.

Am rânjit, apoi mi+am ridicat puţin chitara.
-Eu cântam...
I-am făcut semn, invitând-o să se aşeze lângă mine. Trebuia să mp dau mare că ştiam să cânt la chitară, nu? Altfel, nu mă simţeam bine, nu eram eu.

Am acceptat invitatia lui SHiba de a-l asculta cantat. Eram de-a dreptul incantata. M-am asezat destul de greu pe jos pentru ca eram cu rolele in picioare, dar oricum mi-a prins bine.
-Si... De cat timp canti la chitara? l-am intrebat zambind.

-Ă, de pe la 12 ani, cam aşa.
Ayumi părea fascinată şi curioasă să afle mai multe despre asta. Asta era mişto. Mă întrebam dacă era era interesată de mine şi cât de mult îi plăcea chitara.

-Uu... tare. Eu am facut canto si stiu sa cant la pian.
Nu stiu cat de mult il interesa chestia asta, dar tot i-am spus. Shiba pare afaorte de traeba pana acum si speram sa fie adevarat. Oricum, nu avea fata de cretin asta era sigur.

-Mişto, am zâmbit.
Îmi plăcea faptul că şi Ayumi ştia să cânte. Apreciam foarte mut faptul că nu era afonă pentru că eu iubeam foarte mult muzica.
-Şi eu ştiu pian. Poate o să cântăm cândva împreună, am spus continuând să zâmbesc.

M-am uitat incantata la el.
-Daa! Mi-ar face placere sa cant cu tine, i-am spus zambind.
Eram de-a dreptul incantata. Aveam un zambet pana la urechi si ochii mici, dar sclipitori. Nu stiu de ce am devenit asa nerabdatoare.

Ayumi era făarte încântată, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că poate chiar o să meargă cu ea.
-Vrei să ne plimbăm? Dacă nu cumva vroiai să fi singură.
Părea o fată foarte drăguţă şi chiar speram că era ceea ce părea.

Noroc ca aveam la mine tenisii.
-Da... numai ca trebuie sa imi fau jos rolele, i-am zis zambind dupa care am scos din ghiozdan tenistii. Cand am fost gata, am luat rolele in mana si i-am zis: Gata! Putem merge oriunde vrei.

-Păi hai să ieşim din parc şi să ne plimbăm prin oraş.
Mi-am pus chitara în husă, apoi mi-am pus-o în spate. Nu o puteam lăsa să îşi care rolele alea, aşa că am pus mâna pe ele, în speranţa că mi le va da să i le car eu.
-Dă-mi-le mie.

-Bine.
M-a mirat gestul lui atunci cand mi-a spus sa-i dau rolele. Nu toti ar fi facut asta. Am ramas blocata putin pana sa i le intind.
-Multumesc... i-am spus. Foarte frumos din partea ta.

I-am zâmbit. I-am luat ghiozdanul în cre se aflau rolele şi mi l-am pus în spate. Era destul de greu, dar nu ma deranja.
Am ieşit din parc şi am luat-o de-a lungu străzii.
-Şi... ai vreun obicei urât? am rânjit.
Nu ştiu ce-mi venise cu asta. Eram pur şi simplu, foarte curios.

M-am uitat mirata la el, dupa care am inceput sa rad.
-E o intrebare capcana?
Cat timp i-am asteptat raspunsul m-am gandit daca am vreun obicei urat. Da... aveam un obicei urat si mi era foarte jena. Am decis sa nu-i spun.